Sa invatam ceva nou – Nu cititi instructiunile!

In mod obisnuit, cand cineva da lectii despre detailing si chimicale in mod special, veti auzi acelasi sfat la nesfarsit: ”urmati instructiunile producatorului”. Acest lucru este spus, in principal, din doua motive. Unul este acela ca vor sa se asigure ca urmati recomandarile furnizate de catre producator pentru a nu face greseli sau a irosi produse. Cel de-al doilea motiv este ca vor sa fie ei acoperiti in cazul in care dumneavoastra faceti o greseala, ei sa nu poarte nici o responsabilitate. Si pe buna dreptate, daca ma intrebati pe mine…Deci, de ce Dumnezeu as scrie un articol in care sa va spun sa NU cititi instructiunile?!

Banuiesc ca l-as fi putut intitula altfel: “Cititi instructiunile, insa nu va limitati doar la asta deoarece s-ar putea pierde unele beneficii cheie ale produselor”. Daca as fi facut asta, ar fi fost un titlu foarte lung si probabil ca nu v-ar fi atras atentia in aceeasi masura. Cu titlul actual probabil ca v-ati gandit ca mi-am pierdut mintile si, prin urmare, ati fost cumva obligati sa cititi.

OK, sa ne intoarcem la ceea ce voiam sa spun. Da, chiar cred ca ar trebui sa cititi eticheta produsului, instructiunile si orice alte informatii tehnice pe care producatorul le ofera in legatura cu produsul respectiv. Producatorii fac o multime de teste si, de obicei, au gasit cele mai bune metode de utilizare a produsului pentru a maximiza rezultatele acestuia (si a minimaliza greselile). Insa, doar pentru ca ei au testat produsul pentru o aplicatie specifica si au precizat instructiunile in conformitate, acest lucru inseamna automat ca produsul nu mai poate fi folosit si in alte feluri? In cele mai multe cazuri, NU.

Unele dintre cele mai bune utilizari pe care le-am gasit produselor de detailing au fost in alte moduri decat cele pentru care le-au creat producatorii. Unele dintre aceste descoperiri au fost facute accidental, din noroc chior sau din experimentari simple, insa atunci cand faci descoperiri de acest gen, pastrezi informatia pentru viitor, atunci cand te vei gasi in situatii provocatoare. Si felul in care tratezi cu aceste situatii dificile este o parte importanta care face diferenta dintre un detailer profesionist si un pasionat. Bineinteles ca nu sugerez ca acum sa dati iama in arsenalul propriu de detailing, sa incepeti sa experimentati pur si simplu toate produsele chimice si sa le incercati intentionat in moduri pentru care ele nu au fost create. Nu…compoundul Meguiar’s M105 nu va functiona pe post de curatator al pielii! Nici detergentul acid pentru roti nu va curata prea bine covoarele. Evident ca trebuie sa fiti precauti si sa aveti totusi o limita. Dar, in acelasi timp, nu va fie teama sa ganditi liber pentru a obtine unele rezultate remarcabile.

Desi as putea sa scriu un articol foarte lung despre diversele intrebuintari ale produselor, va voi da doar cateva exemple pentru a il face mai provocator. Am vrut ca in cadrul sesiunii acesteia de scris duminica sa ma limitez doar cateva cesti de cafea, in caz contrar as lungi-o prea mult (ca de obicei), ceea ce ar rezulta la pierderea unui timp pretios impreuna cu familia mea.

Deci iata cateva exemple:

Chemical Guys EZ Creme Glaze: Daca cititi eticheta veti crede ca acest produs este o “glazura” normala. Insa un procentaj foarte mare din lumea detailingului foloseste acest produs ca un pregatitor de vopsea dupa polish si inainte de aplicarea de ceara sau sealant. Face o treaba minunata de curatare a oricaror reziduuri sau uleiuri lasate de polish si ofera o baza minunata pentru ceara. Intr-o zi, trebuia sa indepartez o cantitate considerabila de gudron si am realizat ca mi se terminase Stoner’s Tarminator. Am aruncat o privire catre arsenalul meu de detailing si mi-am spus: ”hmmmm, EZ Creme curata vopseaua inainte de aplicarea de ceara, si ma gandesc daca ar putea sa indeparteze si acest gudron..”. Iar cand am incercat…bingo…aveam un castigator. Si cand am descoperit ca geamurile pe interior ale unui Lamborghini vechi erau acoperite de vopsea de la scaunele din piele care fusesera revopsite cu un aerograf, am luat EZ Creme si un pad de mana din spuma si am reusit sa sterg cu usurinta reziduurile lasate de vopsea, in timp ce un simplu produs de curatat geamuri nu ar fi facut fata.

Sonax Nano Tech Paint Cleaner: Aceia dintre dumneavoastra care au citit recenzia facuta de mine pentru NTPC, stiu ca, desi este un produs “cu amanuntul” conceput pentru a fi utilizat de mana asupra vopselei, am descoperit ca functioneaza foarte bine asupra vopselelor moi impreuna cu o masina de aplicare D/A. De asemenea, functioneaza foarte bine in cazul polisharii de mana a fibrelor de carbon, in special in zonele in care accesul cu masina de polish este imposibil, sau in cazul in care nu detineti o masina D/A. Saptamana trecuta am lucrat la un Ferrari 430 Spider si am observat ca stratul din plastic care acopera motorul era decolorat si patat de chimicale concentrate intr-un moment al vietii lui. Mai intai am incercat cateva produse de detailing rapid (ONR in special) doar pentru a vedea cat de rea este starea carcasei, si acestea nu au facut niciun pic de diferenta. Am luat apoi NTPC si am testat o portiune ascunsa mica pentru a vedea daca se obtine vreun rezultat. Asa cum puteti vedea in pozele de mai jos, a facut o diferenta uriasa si am ajuns sa il folosesc pentru intregul compartiment al motorului.

Inainte:

Dupa:

Urmatorul produs este unul pe care inca il evaluez, si poate ajunge sa fie oferit de catre DetailedImage in viitor. Este conceput pentru a fi un pregatitor pentru vopsea dupa polish si inainte de ceara…pentru a curata complet suprafata pentru a asigura o durabilitate maxima a cerii. Dupa cum puteti vedea, chederul usii acestui Ferrari 430 este puternic oxidat si arata foarte rau (un lucru comun in cazul Ferrari-urilor 360 si 430, chiar daca nu sunt expuse foarte mult la soare). In timp ce foloseam acest pregatitor pe vopseaua alaturata chederului respectiv, aplicatorul cu produs pe el s-a atins de cheder, observad astfel ce diferenta mare a facut. Am continuat sa polishez de mana chederul cu produsul respectiv si a spune ca exista o diferenta de la cer la pamant este prea putin spus. Avand aceasta informatie, am incercat produsul si pe stergatoare si am observat aceeasi diferenta fantastica. Dintr-un noroc chior, am descoperit o utilizare cu totul noua a acestui produs, utilizare ce producatorul nu si-o asuma.

Inainte:

Dupa:

Evident, acestea sunt doar cateva exemple, insa sper ca au fost suficiente pentru a demonstra ce aveam de zis…in foarte multe cazuri produsele dumneavoastra de detailing pot avea mai multe intrebuintari decat sunt enumerate in instructiunile de utilizare ale producatorului. Iar cand veti afla in cat de mult feluri se pot utiliza, veti produce munca mai buna si o veti face intr-un mod mai eficient.

Asa ca nu va fie teama sa experimentati, deoarece puteti descoperi unele utilizari noi si creative in cadrul arsenalului existent de detailing. Insa..faceti-o cu precautie si tineti cont de faptul ca experimentati pe propriul dumneavoastra risc!

Autor: Todd Cooperider
Sursa: DetailedImage

Tag-uri:

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment